Când șefii Consiliului Județean Tulcea se mai liniștiseră de teama descinderilor DNA pe la ușile lor de birou sau de vile, a izbucnit azi un scandal la Satu Mare care are legături temeinice cu Tulcea. Procurorii DNA au făcut percheziții în birourile președintelui și unui vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare, ambii lideri ai PSD local și la sediul filialei din Satu Mare al firmei Tehnic Asistent SRL Botoșani. Procurorii au suspiciuni de corupție în derularea contractului dintre firma din Botoșani a lui Mirel Vlas și el om al PSD din județul său de baștină și CJ Satu Mare. În vizor sunt lucrări de aproximativ 50 milioane de lei pentru modernizarea aeroportului Satu Mare.
Firma lui Vlas are contractată o lucrare similară și la Aeroportul din Tulcea. Și în acest caz procurorii ar deține informații că cheltuirea banilor publici alocați de Consiliul Județean Tulcea ar ascunde oarece fapte de corupți. Asta după ce ar fi ajuns documente interesante la DNA București. Cert este că cele două consilii județene (Satu Mare și Tulcea) sunt controlate de baroni ai PSD iar patronul firmei Tehnic Asist Botoșani este și el PSD-ist provenit din localitatea Mihai Eminescu din județul Botoșani. Firma lui Vlas a construit în municipiul Tulcea o fabrică de asfalt pentru asfaltarea pistelor aeroportului pe un teren atribuit, în condiții nu tocmai ortodoxe, de administrația locală din Tulcea. Tulcenii au început să protesteze împotriva amplasării stației de asfalt în imediata vecinătatea locuințelor din acest oraș. Ei spun că acordarea autorizației de mediu s-ar fi făcut fără un bilanț de mediu care ar fi obligatoriu datorită amplasării unei surse de poluare necuantificată în vecinătatea locuințelor și a Rezervației Biosferei Delta Dunării.
Suspiciuni de corupție ar fi și în privința acordării contractului de realizare a studiului de fezabilitate pentru modernizarea aeroportului din Tulcea unei firme care aparține unui lider liberal local. Azi, la sediul Consiliului Județean Tulcea a fost mare agitație când s-a aflat că se efectuează percheziții la Consiliul Județean Satu Mare și la sediul din Satu Mare al firmei Tehnic Asist.
miercuri, 18 noiembrie 2015
vineri, 13 noiembrie 2015
Liviu Mihaiu și Dragoș Bucureni, scoși de SOV la înaintare!?
Deși în ultima vreme nu s-a mai auzit nimic despre Sorin Ovidiu Vântu (SOV), acesta continuă să-și impună oamenii acolo unde crede de cuviință. Liviu Mihaiu, omul de casă a lui SOV, cel care a fost impus de Vântu în timpul Guvernului Tăriceanu guvernator al Deltei, a făcut parte din delegația ”societății civile” invitată de președintele Iohannis la Cotroceni pentru consultări în vederea rezolvării crizei guvernamentale. A contat mai puțin că Mihaiu a fost puternic contestat de cei din stradă și de o bună parte a presei. El a stat la masă cu președintele Iohannis și sunt suspiciuni că Mihaiu ar fi fost impus în delegația de la Cotroceni de cercurile malefice care au mai rămas fidele omnipotentului de altădată Sorin Ovidiu Vântu.
Un alt om fidel lui Vântu de pe vremea când acesta stăpânea Delta, trustul de presă Realitatea Cațavencu, bună parte din servicii prin Radu Timofte și politicieni cu carul, Dragoș Bucurenci se află în cărți să devină ministrul mediului. Dacă această informație va fi confirmată zilele următoare de premierul desemnat Cioloș și Dragoș Bucurenci va deveni ministrul mediului, SOV are toate șansele să redevină stăpânul Deltei și să le râdă în nas celor care-l considerat pierdut prin pușcăriile patriei.

luni, 2 noiembrie 2015
Șmecherie sau prostie? Sala polivalentă din Tulcea a devenit ”zonă liberă”
Iată ce trăznaie a mai făcut baronul PSD-ului din Tulcea Horia Teodorescu, alintat de prieteni Teo. S-a luptat din răsputeri să treacă din patrimoniul Ministerul Tineretului și Sportului în stăpânirea sa, adică în administrarea Consiliului Județean Tulcea, sala polivalentă din municipiul Tulcea. Când tulcenii sperau că sala sportului (cum e numită Sala Polivalentă) va fi pusă în slujba sportului și na va mai fi o sumă de buticuri, respectivul imobil a fost transferată portului liber Sulina. Adică sala sporturilor va deveni ”zona liberă” din Tulcea a Administrației Zonei Libere (AZL) Sulina. Ce va face AZL Sulina cu sala sporturilor din Tulcea nu ne spun consilierii județeni care au aprobat zilele trecute acest transfer. Teo a motivat proiectul de hotărâre cu faptul că CJ Tulcea nu ar avea personal de specialitate pentru a administra imobilul destinat activităților sportive. Teo nu știa că instituția sa este incapabilă să administreze imobilul destinat sportului în sală? AZL a primit însă o suplimentare de 11 posturi (un administrator, femei de serviciu și paznici). Deci, AZL se pregătește de măturat și de păzit sala sporturilor și nicidecum de organizarea unor activități sportive. Pentru asta a transferat Guvernul sala sporturilor la Consiliul Județean Tulcea? Sau asta este doar preambulul înainte de a fi privatizată unor prieteni PSD-iști din Buzău?!
vineri, 30 octombrie 2015
Ca la nebuni, guvernatorul ARBDD a decis să colmateze canalele Deltei care sunt decolmatate...
Lucian Eduard Simion, guvernator al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) și candidat la funcția de primar al municipiului Tulcea (deocamdată nu s-a hotărât din partea cărui partid să candideze), a făcut-o de oaie! Pe de o parte a cerut de la Guvernul Ponta milioane de de lei și a primit imediat finanțarea pentru decolmatarea canalelor Deltei și, pe de altă parte, a aprobat deversarea de aluviuni din decolmatări exact în zona unde se decolmatează.
Să explic despre ce este vorba. Guvernatorul Simion a solicitat, pe bună treptate, Guvernului Ponta fonduri bugetare pentru decolmatarea a 30 km de canale din zona de Deltă cuprinsă între brațele Sulina și Sf. Gheorghe. Solicitarea a fost judicioasă pentru că, la ape scăzute, în această toamnă, pe canalele din proximitatea brațelor Sulina și Sf. Gheorghe nu se mai putea intra nici cu barca. Guvernul Ponta a răspuns rapid la solicitarea venită din Deltă și a alocat banii necesari pentru curățarea de aluviuni pe aproximativ 30 km. Lucrările se desfășoară deja de ceva vreme și ar trebui să elimine problemele de circulație a apei și a ambarcațiunilor în perspectiva unei secete prelungite în viitorul apropiat.
Numai că, în timp ce drăgile de la Deltacons curăță canalele obturate, brațele Sulina și Sf. Gheorghe sunt alimentate vârtos cu aluviuni rezultate din decolmatarea bazinului din incinta Șantierului Naval Vard Tulcea. Conducerea șantierului naval a solicitat de la ARBDD autorizație de mediu pentru curățarea nămolului din bazinul propriu și deversarea aluviunilor, care sunt estimate la zeci de mii de tone, în zona ceatalului Sf. Gheorghe. Astfel, de câteva zile, o barjă a șantierului naval cară, de zor, nămolul din bazinul naval și îl deversează la bifurcația fluviului unde se formează brațele Sulina și Sf. Gheorghe. Nămolul cu conținut masiv de metale, din care unele grele, rezultate din procesul tehnologic de construire a vapoarelor, ajung în gura canalelor decolmatate sau în curs de curățare pe cheltuiala Guvernului și se refac rapid pragurile abia curățate. Deci avem de a face cu o afacere păguboasă aprobată de guvernatorul ARBDD prin autorizația de mediu emisă la solicitarea șantierului naval.
Vor fi voci care vor spune că nu ar exista altă soluție de deversare a nămolului extras din bazinul naval.Specialiștii consultați spun că soluția ar fi fost ca șantierul naval să fi transportat aluviunile în mare pe canalul Sulina. Deversarea direct în mare a aluviunilor nu ar aduce prejudicii de mediu Deltei, ci ar contribui la depunerea acestora pe cordonul litoral unde se cheltuiesc bani grei pentru refacerea plajelor. Costurile ar fi însă în bugetul șantierului naval pentru că ar trebui să ducă barjele cu nămol de la Tulcea în largul mării unde ar urma să fie golite.

marți, 22 septembrie 2015
PSD, pe mâna securiștilor!?
Se încinge hora candidaturilor pentru șefia PSD. Robert Negoiță, primarul sectorului 3 și lider al PSD București, a anunțat că va candida, luna viitoare, pentru funcția de președinte al PSD.
După Daniel Savu, fost ofițer SRI, Robert Negoiță este al doilea om al serviciilor secrete care candidează la șefia partidului de guvernământ. Robert Negoiță și fratele său Ionuț Negoiță au apărut din spuma mării ca potenți oameni de afaceri. Ei sunt nepoți ai generalului Constantin Anghelache, fost ofițer activ în Departamentul Securității Statului în UM 0544, unitate care s-a ocupat în timpul regimului Ceaușescu de exportul de sași în RFG. După evenimentele din decembrie 1989, generalul Anghelache a activat în conducerea Clubului Dinamo și a desfășurat, prin interpuși, afaceri dintre cele mai bănoase. Există suspiciuni că respectivul general l-ar fi transformat pe manipulantul de butelii Cristi Borcea în cel mai mare comerciant de GPL din România, iar o bună parte din câștigul lui Borcea din această afacere și din altele cu carburanți și din fotbal ar fi ajuns la generalii săi protectori, între care și Constantin Anghelache. Există și o altă informație potrivit căreia, o altă parte din afacerile lui Anghelache ar fi fost derulate de nepoții săi Robert și Ionuț Negoiță. Pe Ionuț l-a impus patron al clubului de fotbal Dinamo, iar pe Robert l-a propulsat în politica mare fiind ajutat să ajungă primar la unul dintre cele mai mari și bogate sectoare ale Capitalei.După ce s-a rodat la primăria de sector, Robert Negoiță aspiră la conducerea partidului de guvernământ, dar și la funcția de primar general al Bucureștiului.
Ce nu face unchiul Costel pentru nepotul său Robert?!

sâmbătă, 19 septembrie 2015
De ce nu anchetează DNA planul de asasinare a Alinei Bica?
Lumea Justiției a dezvăluit un document halucinant care e în măsură să ne arate superficialitatea de care dă dovadă procurorul Gheorghe Popovici, șeful Secției I a DNA. Conform documentului respectiv, în timpul audierilor în dosarul Bica, Ionuț Mihăilescu, fost consilier al Alinei Bica, șefă DIICOT, a declarat, cu lux de amănunte, că doi deputați PSD s-au întâlnit la hotelul unui om de afaceri din Constanța și au pus la cale un plan de asasinare a șefei DIICOT Alina Bica. Mihăilescu i-a declarat procurorului Popovici că de presupusul asasinat ar fi aflat și Ovidiu Tender care i-ar fi contactat pe cei doi parlamentari PSD și i-ar fi determinat să nu întreprindă nimic fără știrea sa.
Informațiile furnizate de Mihăilescu procurorului Popovici sunt de gravitate maximă chiar dacă Alina Bică a intrat în atenția procurorilor pentru presupuse fapte de corupție. Acțiunea parlamentarilor este una de tip mafiot și ar trebui să primească o ripostă fermă. Spusele lui Mihăilescu trebuiesc verificate de anchetatori iar dacă se confirmă cei vinovați să fie trimiși după gratii, dacă nu, DNA trebuie să spună că Mihăilescu bate câmpii. Cert e că acest caz nu trebuie lăsat în coadă de pește cum îi place procurorului Popovici datorită superficialității care, se pare, că-l caracterizează.
Gheorghe Popovici a mai dat dovadă de superficialitate în cariera sa de procuror criminalist la parchetul din Tulcea. În cazul unui omor cu două victime produs în zona Dunavăț, în Delta Dunării, procurorul Popovici a ignorat prevederile codului de procedură penală în caz de omor și nu s-a deplasat la locul omorului și nici la morga spitalului pentru a participa la investigarea cadavrelor. Astfel a lăsat cale liberă unor polițiști corupți și unui medic legist care au transformat omorul în accident naval, iar autorii omorului dezvăluiți de martori au fost scoși basma curată.
Rudele victimelor au reclamat la Parchetul General faptele procurorului Popovici dar ancheta preluată de Parchetul General a fost mușamalizată de procurorul Horia Valentin Șelaru, acum judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție. magistratul care a băgat-o de mai multe ori în arest pe Alina Bica la solicitarea procurorului DNA Gheorghe Popovici.

joi, 6 august 2015
Bursa peștelui din Deltă, ca-n filmele cu proști...
Gata, din 16 octombrie nu va ma exista piața neagră a peștelui în Delta Dunării! Așa ne dau asigurări ARBDD, ANPA, Consiliul Județean Tulcea și o parte a liderilor asociațiilor de pescari din Deltă care au gândit proiectul cu finanțare UE de înființare a unei burse a peștelui pentru Deltă. UE a alocat pentru realizarea acestui proiect aproximativ șase milioane de euro, fonduri folosite pentru construirea unor imobile în portul Tulcea, în care va funcționa ringul de vânzare a peștelui, achiziționarea de nave și autoutilitare cu instalații de refrigerare pentru transportul peștelui și pentru amenajarea a 26 de puncte de colectare a peștelui în Deltă.
Investiția pare a fi utilă dar ascunde multe necunoscute. Cheltuielile de transpor vor fi foarte mari și se vor regăsi în prețul final al peștelui. Peștele ar urma să parcurgă zeci de kilometri din bălțile Deltei unde e capturat de pescari până la ringul de vânzare din Tulcea, la asta se mai adaugă și cheltuielile de refrigerare din navă, camion și din depozitul bursei. Sunt voci care susțin că astfel prețul peștelui din Deltă vândut prin bursă va fi dublu față de cel existent acum.
Pescarii spun că nu ar fi dispuși să vândă peștele bursei din Tulcea care ar urma să-l revândă comercianților, deși liderii lor au semnat contracte de asociere pentru înființarea bursei. O altă problemă este cea a aprovizionării cu pește a restaurantelor și pensiunilor din localitățile din Deltă. Dacă tot peștele din Deltă se va comercializa din 15 octombrie doar pe ringul bursei din Tulcea înseamnă că peștele proaspăt prins de pescar va ajunge la unul din cele 26 de puncte de primă vânzare din Deltă, de unde va pleca cu o navă sau cu o camionetă frigorifice ale bursei la Tulcea, de unde se va vinde, la licitație, iar pensiunile din Mila 23 sau Periprava ar urma să-l cumpere din Tulcea și să-l transporte, pe cheltuiala lor, în preajma bălții de unde fusese capturat peștele. E mai ceva ca-n filmele cu Stan și Bran. Oare finanțatorii proiectului de la UE știu de acest circuit gândit de niște indivizi care susțin că au conceput bursa peștelui din Tulcea după o bursă din Japonia. Respectivii ”specialiști” au omis că în Japonia se practică doar pescuitul marin, care nu are nici în clin nici în mânecă cu pescuitul practicat în Deltă. În Japonia, pescarii vin toți cu pește doar în cel mai apropiat port unde este bursa care le cumpără peștele.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)